luni , 25 septembrie 2017

10 motive pentru care video-urile tale de pe YouTube nu sunt populare

În cartea sa Entrepreneur Magazine’s Ultimate Guide to YouTube for Business, consultantul de marketing și PR Jason Rich îți arată care sunt secretele YouTuber-ilor (celor care au conturi pe YouTube) și cum poți să îți pui brandul, produsul sau serviciul în fața a milioane de potențiali utilizatori. În acest fragment, autorul dezvăluie care sunt cele 10 caracteristici alw video-urilor de pe YouTube nepopulare și oferă câteva sfaturi prin care se pot evita aceste bariere. Dintre toate videoclipurile încărcate pe YouTube zilnic, doar un mic procent generează mai mult de câteva sute de vizualizări, și doar o foarte mică parte dintre acestea chiar reușesc să ajungă virale și să atragă mii, milioane, sau în cazuri extrem de rare, miliarde de vizualizări.

În loc să te concentrezi să creezi clipuri video virale, ar trebui să îți dedici toate eforturile spre a livra conținut specific audienței tale targetate, indiferent că vorbim de text, foto sau video. Rezultatele pe care le vei avea, în termeni de procent al oamenilor interesați să îți vizioneze clipurile și să distribuie mai departe, vor fi semnificativ mai mari. În aceste zile, când vine vorba de măsurarea succesului unui video de pe YouTube nu mai contează numai numărul de vizualizări. Ce este cel mai important este calitatea interacțiunii pe care o au privitorii video-ului tău.

Calitatea engagement-ului este măsurat din mai multe perspective, precum:

  • Cât de mult vede o persoană video-ul tău înainte de a-l opri și a trece la altul.
  • Procentul oamenilor care văd video-ul întreg vs. numărul de oameni care îl văd doar parțial.
  • Numărul oamenilor care dau ”like” video-ului tău vs. numărul celor care dau ”dislike” sau care nu fac nicio acțiune după ce îl văd.
  • Numărul comentariilor pe care le primește un video.

Sunt multe motive pentru care video-urile nu reușesc să atragă o audiență, indiferent dacă s-a investit o avere sau 1 dolar în producerea lui. Unele dintre aceste motive sunt:

  1. Sunt produse prost și sunt plictisitoare.
  2. Conținutul video-ului nu este original și nu se diferențiază de competiție.
  3. Eșuează în a se adresa audienței țintite.
  4. Conținutul nu este nici de entertainment, nici informativ și nu conține niciun tip de informație de valoare – nu se adresează niciunui tip de muncă, de industrie și niciunei nevoi.
  5. Este prea lung și eșuază în captarea și menținerea atenției privitorilor.
  6. Conținutul nu profită de aspectele vizuale multimedia, așa că nu poate menține atenția privitorilor. Dacă privitorul vrea doar să asculte conținut care nu utilizează elemente vizuale, el sau ea  ar putea downloada și asculta un podcast sau un audiobook sau pur și simplu ar putea da drumul la radio. Gândește-te, deci, cum să faci clipurile video atrăgătoare din punct de vedere vizual.
  7. Video-ul are un titlu neinspirat, nedescriptiv și nu are tag-uri sau tag-urile alese nu au legătură cu clipul, ceea ce face greu sau chiar imposibil de găsit utilizând funcția de căutare a YouTube sau un motor de căutare.
  8. Video-ul nu este promovat corespunzător după ce e publicat pe YouTube.
  9. Încă de la început, video-ul primește ”dislike-uri”, rating-uri joase și comentarii negative, ceea ce indică celor care îl văd apoi că nu merită să fie vizionat.
  10. Producătorul sau ”starul” video-ului au o reputație online negativă, ceea ce poate îndepărta privitorii de la respectivul clip.

Acum că știi care sunt cele mai comune motive pentru care video-urile postate pe YouTube eșuează în a atrage o audiență mare, poți evita ușor aceste capcane, având o abordare diferită în prezentarea conținutului tău unic pentru audiența țintită de tine.

Reține însă – crearea unor clipuri video cu o valoare de producție de elită și cu un conținut atrăgător necesită creativitate, talent și experiență, calități pe care, probabil, le vei dezvolta în timp. Nu te aștepta ca primele tale clipuri să spargă toate topurile de audiență. Încă de la început, însă, asigură-te că video-urile tale vor ajuta la crearea sau creșterea imaginii sau reputației companiei tale. Pe măsură ce postezi primele video-uri, profită de YouTube Analytics și de comentariile, like-urile și rating-urile sau alt tip de feedback primit de la utilizatori. Toate aceste informații pot fi extrem de utile, pentru că, pe măsură ce începi să îți cunoști audiența, începi să descoperi și care sunt tipurile de video-uri și abordări care funcționează cel mai bine pentru audiența ta.

Pentru ca un video să devină de succes pe YouTube, trebuie să ofere conținutul și abordarea potrivite, să fie targetat pentru audiența potrivită, să aibă durata potrivită și apoi să fie promovat cum trebuie. Multe elemente diferite de pre-producție, producție, post-producție și promovare trebuie să fie împreună pentru ca succesul să apară.

 

Comentarii la acest articol:

About Laurentiu Barbu

Laurentiu Barbu
CEO & Founder at Internet Advertising srl

Lasă un răspuns

X